Relații – Puterea conexiunilor autentice și a comunicării asertive

Cuprins

„Îmi tot spune că nu ascult, dar eu sunt atent!” mi-a spus Adrian într-o conversație despre relația cu partenera sa. Este un scenariu comun: oamenii aud, dar pentru că nu ascultă cu atenție, ceilalți se simt ignorați. Lipsa unei ascultări autentice și a unei comunicări clare pot duce la neînțelegeri, frustrări și, în cele din urmă, la relații tensionate. Însă, există vești bune: ascultarea activă și comunicarea asertivă pot transforma calitatea relațiilor noastre. Iar ele sunt abilități care se pot dezvolta la orice vârstă. 

Ce înseamnă ascultarea activă și de ce contează? 

Ascultarea activă este mai mult decât a auzi ceea ce spune o persoană. Implică să fii prezent(ă), să empatizezi și să arăți că înțelegi ce transmite celălalt. Conform unui studiu* care a urmărit efectele ascultării active în cazul unei prime conversații cu persoane necunoscute, persoanele care s-au simțit ascultate au perceput că sunt înțelese, au evaluat conversațiile ca fiind mai satisfăcătoare și partenerii mai atractivi. Un alt studiu**, care a urmărit interacțiunile dintre parteneri din 365 de cupluri, a indicat faptul că ascultarea activă a prezis satisfacția cu relația de cuplu a partenerilor care vorbeau.   

 

Ce ne împiedică să ascultăm activ? 

  • Aspecte care distrag atenția: Telefoanele mobile, alte gânduri sau preocupări personale pot reduce calitatea ascultării. 
  • Tendința de a judeca și de a prioritiza răspunsul: Uneori ne concentrăm mai mult pe ce vom răspunde decât pe ce ni se spune. 
  • Graba de a oferi soluții: În loc să ascultăm pe deplin, încercăm să „reparăm” problema. 

  

Cum poți să asculți activ: 

  1. Contact vizual: Menține un contact vizual relaxat pentru a arăta interes și respect. 
  1. Parafrazează: Redă ceea ce ai auzit, de exemplu: „Dacă înțeleg corect, simți că…”. 
  1. Fii empatic(ă): Pune-te în locul interlocutorului și validează-i emoțiile, spunând lucruri precum „Îți înțeleg frustrarea”. 

Pe lângă abilitatea de ascultare activă, contează și abilitatea de a ne comunica asertiv așteptările și limitele personale. 

Ce este comunicarea asertivă? 

De câte ori te-ai simțit neînțeles într-o discuție? Sau poate ai vrut să spui ceva important, dar ți-a fost teamă de reacția celuilalt?  

Comunicarea asertivă este răspunsul. Ea se referă la abilitatea de a-ți exprima deschis și direct nevoile, emoțiile și opiniile cu respect pentru tine și pentru celălalt. 

Comunicarea asertivă înseamnă să spui ceea ce gândești sau simți fără agresivitate și fără a fi pasiv. Spre deosebire de agresivitate (unde îți impui punctul de vedere) sau pasivitate (unde eviți să spui ce gândești), asertivitatea creează un echilibru. 

  

De ce este important comunicarea asertivă?

Studiile*** arată că oamenii care comunică asertiv au relații mai sănătoase și mai puține conflicte. De asemenea, comunicarea asertivă ajută la: crearea unor limite sănătoase, care asigură capacitatea de a fi generos într-un mod sustenabil, reducerea stresului cauzat de neînțelegeri, creșterea încrederii de sine. 

  

Cum să-ți dezvolți abilitățile de comunicarea asertivă? 

  1. Recunoaște stilurile de comunicare: Analizează dacă în anumite situații ești mai degrabă pasiv (eviți să-ți comunici autentic opiniile și nevoile), agresiv (critici, învinovățești sau impui propriul punct de vedere) sau asertiv (comunici deschis și direct refuzul sau propriile solicitările). 
  1. Folosește mesaje de tip „Eu” și comunică clar solicitarea: Evită acuzele de tip „Tu niciodată…” și exprimă cum te simți. Spre exemplu, “(Eu) mă simt ignorată când nu-mi răspunzi la emailuri. Aș aprecia dacă mi-ai răspunde în aceeași zi.” 
  1. Exersează ascultarea activă și include în mesajele asertive și elemente de empatie pentru celălalt. Ascultarea și asertivitatea merg mână în mână. Spre exemplu: “(Eu) mă simt ignorată când nu-mi răspunzi la emailuri. Probabil ai fost extrem de ocupat. Totuși, aș aprecia dacă mi-ai comunica acest lucru și termenul până la care îmi poți răspunde la solicitare.” 

  

Relațiile noastre sunt influențate de modul în care ascultăm și comunicăm. Adrian, de exemplu, a învățat că nu este suficient să fie prezent fizic – partenera sa avea nevoie să o asculte activ și să își exprime clar punctele de vedere. Rezultatul? O relație mai puternică și mai echilibrată. 

Tu cum comunici?  

Începe de astăzi să asculți mai bine, să vorbești mai clar și să creezi legături autentice cu cei din jur. Relațiile tale pot înflori. 

   

* Weger, H., Castle Bell, G., Minei, E. M., & Robinson, M. C. (2014). The Relative Effectiveness of Active Listening in Initial Interactions. International Journal of Listening, 28(1), 13–31. 

** Kuhn, R., Bradbury, T. N., Nussbeck, F. W., & Bodenmann, G. (2018). The Power of Listening: Lending an Ear to the Partner During Dyadic Coping Conversations. Journal of Family Psychology, 32(6), 762–772. 

*** Cantero-Sánchez, F. J., León-Rubio, J. M., Vázquez-Morejón, R., & León-Pérez, J. M. (2021). Evaluation of an Assertiveness Training Based on the Social Learning Theory for Occupational Health, Safety and Environment Practitioners. Sustainability, 13(20), 11504.

Aboneaza-te la newsletter

Primește direct în inbox sfaturi pentru reducerea stresului și creșterea stării de bine

Sunt de acord cu Politica de confidentialitate si Termenii si conditiile